De Craciun

Acum, cand colindele, toate nascute sub zapezi, aduc cu ele mireasma, simtim si noi tot mai tare atmosfera de sarbatoare.
Colindele starnesc tot felul de simtaminte, de bucurii dar si de regrete...
Iernile copilariei mele erau cu zapezi cat casa, cu miros de cozonac copt in soba, cu dovleac copt, gogosi aburinde impartite la colindatori, sorici, carnati usturoiati, sarmale. toate aceste miresme la un loc, dar si bradul sarac in podoabe, dar bogat in mere si bomboane.

Colindele scot dintr-un colt al sufletului, amintirea strabunicului meu, care facea focul in soba, nici prea tare nici prea moale, numai bun sa coaca cozonacul pufos.
Eu, copil mic pe atunci, pe un scaunel cu trei picioare stateam langa el, din interes. Castigam paine prajita in tepusa si sorici incalzit de focul din soba, si in plus multe povesti fantastice de pe front, cu transee, cu lagare, cu tancuri...cu tot ceea ce are razboiul "mai frumos".
Anii au trecut, amintirea asta s-a cuibarit in suflet, mai iese din cand in cand atunci cand Hrusca o scutura de praf.
Imi amintesc traista cu care plecam la colindat, prilej de mare pregatire si cearta. Incepeam, cam cu o saptamana inaintea Craciunului sa fac drumuri pe langa bunica mea. Anul acela vroiam sa fie rosie si neaparat mai mare decat a celorlalti, desi...toti primeam de fapt cate un covrig , nimeni nu primea doi...
Imi amintesc zapada care stralucea sub lumina lunii, cainii care latrau, nici nu se vedeau din nametii iernii.
Anii au trecut, viata a continuat intr-un oras mare unde Craciunul  inseamna luminite aprinse pe strazi si aglomeratie in hipermarketuri. Dar au si astea farmecul lor, atunci cand te lupti prin multime sa gasesti cadoul perfect pentru cei dragi...cand aduci acasa cel mai frumos brad si cel mai aratos "Panetone".
Dar pana la urma Craciun este doar in suflet, cu cei dragi alaturi. Anul asta am facut bradut pentru fetita mea, si realizez ca nu mi se mai spun povesti, ca a venit vremea sa spun eu povesti.
Cand am trecut linia ce desparte copilaria de batranete? Nu sunt un om batran, dar incep sa fiu. Cu cat ma voi bucura mai mult sa adaug un anisor in buchetul fetitei mele, cu atat voi pierde cate un anisor din al meu.
Ma rog, la acest sfant Craciun sa ma invete sa pretuiescfiecare an, sa pot lasa in urma amintiri dragi, pe care mai tarziu, fata mea sa le scoata din suflet starnita de Hrusca.
Asta-i spiritul Craciunului, tristeti pentr upersoane si lucruri care nu mai sunt, si speranta entru cei ce abia au aparut. Datoria noastra e sa lasam copiilor nostri cele mai frumoase Craciunuri...cele mai dragi...